Bruno Polini
|
Bruno Polini
La fameja u-n l'à piò. La moi u-n l'à mai avuda. Di amigh u-n n'à nisun. Int e' bar u n’i va, e' žira sempar da par lo. E' sta dal mež giurnedi sota i purgat dla Bariera a guardè la žainta pasè’. L'onica conversazion ch'e' fa l'è quela dla mataina adninz a e' spéc. I géva l'era un putaina parchè la-l fašéva pr'i bajoch. Ch's'aveivla da fè’, d'andè a rubè’? Pruvì vujìlt avei tri fiul da mantnì, e' marid invalid e l'afet da paghè’. I géva ch'us sarmjiva a Marlonbrando e sicuramaint l'avreb fat furtóna. I l'aveva talment cunvint ch'u i cardet ainca lò. Acsè un dè e' partet, l'andet a Roma. E' staset via quaich méš, po l'arturnet. E' get ch'l'avéva cnusù una masa d'atur ch'l'avéva fat la cumpèrsa in du tri film, però l'avéva capì ch'u n'era la su streda. Ades e' lavóra int e' su fundarnin e u-n s'asarmeja gnainch piò a Marlonbrando. |
Bruno Polini
a famiglia non ce l'ha più. La moglie non l'ha mai avuta. Amici non ne ha. Non frequenta il bar, gira sempre da solo. Passa delle mezze giornate sotto i portici della Barriera a guardar la gente passare. L'unica conversazione che fa è quella della mattina davanti allo specchio. Dicevano che era una puttana perché lo faceva per soldi. Cosa doveva fare, andare a rubare? Provate voi ad avere tre figli da tirar su, il marito invalido e l'affitto da pagare. Dicevano che assomigliava a Marlon Brando e sicuramente avrebbe fatto fortuna. L'avevano talmente convinto che ci credette anche lui. Così un giorno partì, andò a Roma. Stette via qualche mese, poi tornò. Disse che aveva conosciuto parecchi attori che aveva fatto la comparsa in due tre film però aveva capito che quella non era la sua strada. Adesso lavora il suo piccolo appezzamento e non assomiglia neanche più a Marlon Brando. |