Sergio Guidazzi
Biografia e bibliografia |
Sergio Guidazzi
E’ mi’ paés luntân Aldo Spallicci 2005 Quand ch’a séra luntân e a te a pinséva u m’ingulpéva e’ côr la nustalgia u m’ s’apanéva j’ occ e a m’insugnéva d’ vulè coma un usèl e corar via. Corar da te coma da e’ prêm amór e in pgnéda a l’ombra di’ su’ pinarel long a i sintir de’ bosch ch’ j’è tot in fior turnè cun la memoria a ch’j’ ann piò bell. L’alveda che la sbiânca la matêna e’ sól che e nass da e’ mèr, ch’e va in ardor ross infughì, murì tra la salêna, un vól d’gabiên ch’e segna e’ dè ch’e môr. Cla véla che la spunta in fond in fond e piân piânin a riva la s’avsêna dop a tant têmp ch’la zira par e’ mond la tórna a la su’ ca, a la su marêna. Vóla pinsir e arcordat d’ignaquèl ênca s’l’è sól un sogn, s’u n’è la véra e’ sogn de’ mi’ paés l’è e’ sogn piò bèl. A turnarò ênca me prêma d’ fe séra. E quand incora dest a nòta fonda u m’casca j’occ, la vesta la s’apâna la carezza de’ vênt l’increspa l’onda e e’ mer u m’ cantarà la nina nâna. Un sogn San Martino d’Oro (Conselice) 2011 Alzir e’ pass, stanèla ch’la fa l’onda, l’era e’ suris un raz ch’1’imbarbajeva, la s’indureva a e’ sol la treza bionda e me a sugneva. A n t’poss scurdè burdèla, a n t’poss scurdè cla rôsa rossa che t’purtiva a e’ pett a la teng streta a e’ cor pinsend a te, sempar piò stret. E’ vola una cuméta a là so in zil sempar piò in elt e’ vent u la sluntêna a strenz in pogn ste sogn lighé a che fil, mo tsì luntêna. L’impronta di tu pass long a la riva in faza a e’ mèr int e’ calè dla sera, a què a sem incuntré quand ch’ l’imbruniva, l’è stè amor vera. E’ nass la prêma stèla e avem spitè e’ scur dla nota ch’u s’ avniva adoss, nota, dura piò a long, ch’ a voi sugnè piò tânt che a poss. |
Sergio Guidazzi
Il mio paese lontano Quando ti ero lontano e a te pensavo mi avvolgeva il cuore la nostalgia mi si appannavano gli occhi e sognavo di volare come un uccello e correre via. Correre da te come dal primo amore e in pineta all’ombra dei suoi pini lungo i sentieri del bosco tutti in fiore tornare con la memoria agli anni più belli. L’alba che sbianca la mattina il sole che nasce dal mare, che va in ardore rosso infuocato, morire tra la salina, un volo di gabbiani che segna il giorno che uore. Quella vela che spunta in fondo in fondo e pian piano a riva s’avvicina dopo tanto tempo che gira per il mondo torna a casa sua, alla sua marina. Vola pensiero e ricordati d’ogni cosa anche se è solo un sogno, se non è vero il sogno del mio paese è il sogno più bello Tornerò anch’io prima di far sera. E quando ancora desto a notte fonda mi cascano gli occhi, la vista si appanna la carezza del vento increspa l’onda e il mare mi canterà la ninna nanna. Un sogno Leggero il passo, gonna che ondeggia, era il sorriso un raggio che abbagliava, e s’indorava al sole la treccia bionda ed io ti sognavo. Non ti posso scordare fanciulla, non ti posso scordare quella rosa rossa che portavi al petto la tengo stretta al cuore pensando a te, sempre più stretta. Vola un aquilone lassù in cielo sempre più in alto il vento l’allontana stringo in pugno il mio sogno legato a quel filo, ma tu sei lontana. L’impronta dei tuoi passi lungo la riva in faccia al mare sul calar della sera, qui c’incontrammo quando imbruniva, fu amore vero. Sta nascendo la prima stella e abbiamo atteso il buio della notte che ci veniva addosso, notte, dura più a lungo, perché voglio sognare più che posso. |